Tarte cu ricotta, rosii cherry si carnati
Reteta originala de tarte e cu chorizo din-ala mic care se vinde sub forma de potcoava si are dimensiunea carnatilor. Dar am ajuns la concluzia ca chorizo ala are gustul aproape identic cu carnatii uscati afumati care se gasesc de cumparat la orice supermarket in Romania. Deci, de dragul simplitatii, am inlocuit chorizo cu carnati, dar cine gaseste si vrea neaparat chorizo, poate sa puna si din-ala.
Un ingredient foarte delicios si important sunt rosiile cherry, deoarece dupa ce sunt coapte dau un gust dulce-acrisor tartelor. O sa va ganditi ca am innebunit cu cantitatile astea gigantice de rosii, dar cu cat incap mai multe, cu atat e mai bun rezultatul. S-ar putea totusi sa va mai ramana niste resturi de carnati si rosii, pe care in cel mai rau caz va trebui sa le mancati asa sau sa le gasiti alt scop.
Last but not least, si ricotta s-ar putea inlocui cu branza cu smantana in cel mai rau caz, dar eu n-as face asta in mod deosebit. Pana la urma ideea acestei retete e sa te simti in vacanta in Italia cand o manaci, si daca inlocuiesti totul cu ingrediente locale, atunci isi pierde din farmec.
Bineinteles ca tartele ar trebui acompaniate de un pahar bun de vin.
Nivel de dificultate: incepatori
Ustensile: doua boluri, pensula, tava, hartie de copt
Portii: 2 ca fel principal, 4 ca aperitiv
Timp de preparare: 20 minute + 15 minute in cuptor
Ingrediente:
- 2 pachete de foietaj
- 125 g ricotta
- 25 g mozarella rasa
- sare
- piper
- 150 g carnat sau chorizo
- 200 g rosii cherry
- 40 g masline kalamata fara sambure
- busuioc
- 1 ou batut
Mod de preparare:
- Se incalzeste cuptorul la 200 de grade
- Se pune hartie de copt pe o tava mare
- Intr-un bol se amesteca ricotta, mozarella, sare si piper
- Se taie carnatul sau chorizo in bucati
- Se taie rosiile in 4
- Se taie maslinele in 4
- Se toaca busuiocul marunt
- Cu un bol mic cu diametru de 11 cm(din-ala din care se mananca cerealele) se taie din aluat 8 cercuri.
- Cu varful unui cutit se traseaza pe marginea cercurilor, la distanta de 2 cm de maringe, un cerc
- Se ung cercurile cu amestecul de ricotta, dar se unge doar cercul interior, marginea de 2 cm se lasa libera
- Se distribuie deasupra carnatul, rosiile si maslinele
- Se unge marginea de 2 cm cu oul batut
- Se baga la cuptor pentru 15 minute
- Se scoate din cuptor si se presara busuiocul peste
Comments